CALATORII PE TERMEN LUNG CU COPIII, INTERVIU CU <MOMADICA.RO>,
discutind cu Ana de la Crestem si calatorim

Aveti un blog minunat si cald, pe care il citim cu drag. Cum v-a venit ideea acestui blog?

Mă bucur taare să aud că ne citiți și că vă place! Povestea blogului a curs foarte diferit de-a lungul timpului.

A început ca un jurnal pe nume Praf de Stele, într-o seară liniștită din La Gomera, în prima noastră călătorie pe termen lung în afara țării. Jurnalul nu voiam să îl scot neapărat în lume, doar sa am un loc al meu la care sa mă întorc când îmi e poftă de scris. Mai ales când Carol era mic și dormea mult (oh, where are the days), nu puteam să cânt, să dansez, ci doar să pășesc tiptil spre altă cameră și să tastez în vârful degetelor. Mamele vor ști despre ce vorbesc ;). 

Scriam pe blog cam o dată, de două ori pe lună, am avut și luni de pauză, însă lucrurile au avansat încetișor. Am început să fiu prezentă și în social media, iar anul trecut am decis să fac o schimbare - blogul Praf de Stele a devenit Momadica! Atunci am hotărât să investesc ceva mai mult timp în scris, să fiu mai activă, pentru că simțeam că am multe de spus; că vreau să-mi fie auzită vocea cât mai departe iar poveștile mele să ajungă la multe persoane și să le fie de ajutor!

Cine sunteti voi cand nu sunteti calatori?

Suntem freelanceri cu experiență în domeniul IT (amândoi) și în arii creative (muzică, scris - eu), lucrăm remote și flexibil de când au apărut cei mici (eu mai puțin, firește, pentru că educația copiilor este în grija mea momentan 😊).

Calatoriti pe termen destul de lung in general. Cum faceti cu copiii in calatoriile voastre? Simt ei lipsa unei gradinite sau a socializarii cu alti copii? Cum e sa stati cu ei tot timpul?

Ha, e natural, pentru că nici nu știm cum e să nu fim cu ei. Am îmbrățișat cu drag această perioadă solicitantă și gălăgioasă, pentru că suntem conștienți că trece repede și nu se mai întoarce. Nu e mereu ușor, însă ar fi și plictisitor să fie! 

Copiii nu merg încă la grădiniță nici în România - Carol trebuia sa înceapă primăvara trecută, când s-au închis toate, așa că am amânat până la vremuri mai bune. Noi nu suntem mai mult de 7 luni în București pe an și faptul că trăim într-o comunitate bine închegată și pliiina de copii și că ne ocupăm personal de activități și de educația puilor, substituie cu succes programul unei grădinițe.

În călătorii e și mai simplu, cunoaștem mereu călători faini cu copii sau uneori avem chiar companie dintre prietenii de acasă. Vara asta vom încerca și primul co-working retreat, alături de 5 familii de worldschoolers, abia așteptăm să trăim această experiență!

Care este destinatia voastra preferata, din tot ce ati vazut pana acum?

Costa Rica, le-a avut pe toate 😊. 

Ce destinatie recomandati unor calatori incepatori in familie?

Cam orice țară europeană cred că este un start bun pentru călătorii începători, orice mediu în care ei se simt confortabil și pot face o călătorie lentă. Călătoriile cu copiii aduc suficiente elemente noi și imprevizibile, iar primele experiențe vor fi baza unui nou stil de viață împreună. Noi am început cu un tur prin țară când Carol avea un pic peste 3 luni, ca să prindem curaj, după care, la 6 luni ale puiului, am zburat spre Canare, unde am lenevit 4 luni. 

Aveti o mare aplecare spre natura, lucruri si jocuri facute in natura. Cum va orgaizati activitatile?

Așa e, oricât ne-ar plăcea plimbările prin orașe și cultura, tot la natură și la activitățile care ne fac să ne apropiem de Pământ ne întoarcem. Ne inspirăm din filosofii educaționale axate pe integrarea naturii în viața zilnică, nu suntem adepții unei singure metodologii, de fapt ne place să ne creăm metodologia proprie. Cam fiecare explorare începe cu cercetarea locurilor cu vegetație și faună bogată, cu parcuri de aventură și, neapărat, cu marea! Iubim mult sporturile și atunci ne e ușor să experimentăm tot felul de nebunii în natură. 

Ce e diferit in viata voastra in calatorii fata de viata voastra de acasa?

Deși călătorim slow în mare parte, ritmul este mult mai alert, pentru că pe lângă activitățile de zi cu zi trebuie să ne gândim mereu de unde ne aprovizionam, la ce restaurante mâncăm, unde ne cazăm în continuare, întrebări care acasă au răspunsuri bine știute. În plus, în călătorii cunoaștem foarte mulți oameni, pe când acasă, cel mai des consolidam relațiile cu prietenii pe care deja îi avem. Aș zice că e mult mai intens, mai provocator, mai bogat ce trăim ca experiențe în călătorii, oricât de colorată ar fi viața de acasă. 

Ce sfaturi aveti pentru cei care vor sa calatoreasca impreuna cu familia?

Să planifice cât pot de mult dinainte, chiar dacă nu se vor ține mereu de plan. Să plece cu inima deschisă, fără teamă și fără prea multe griji, curioși și dornici să cunoască, exact cu inocența celor mici. Cat despre copii, relaxați-vă: copiilor nu le pasă unde sunt, cât timp sunt de mână cu cei pe care îi iubesc și cât timp au brațele voastre deschise să se ghemuiască atunci când obosesc. 

Go wild, love and travel!

 

 

Inscrie-te la newsletterul nostru si
fii primul care afla de noile excursii lansate!

Inscrie-te la newsletterul nostru si
fii primul care afla de noile excursii lansate!

Clientii nostri despre excursiile Family Travel Bubble

Ce spun clientii nostri

"In primul rand am vrea sa va multumim pentru ca am reusit cu ajutorul vostru sa facem acest vis de a avea o vacanta frumoasa si de a vedea o mica parte din Africa pe viu sa se indeplineasca. Excursia a fost o experienta generala foarte frumoasa pentru noi, ne-am simtit bine in toate excursiile organizate, ne-am simtit bine in compania celorlalti din grup si am ramas cu amintiri foarte frumoase"  - Excursie cu grup de familii cu copii in Zanzibar

" Cel mai mult am apreciat faptul ca, desi a existat un program bine delimitat, totul a decurs intr- o atmosfera relaxata. Nu am simtit nicio secunda ca as fi vrut sa fac altceva si nu am ocazia. Foarte fain organizate activitatile, ce au fost clar comunicate inca de la inceput si respectate." - Excursie Ladies Only in sudul Italiei

Urmareste-ne pe instagram: @family_travel_bubble

Urmareste-ne pe instagram: @family_travel_bubble

Instagram
Instagram
Family Travel Bubble

⭐⭐⭐⭐⭐


DATE FISCALE
CUI: 43301449
Nr. Reg. Com: J40/14953/2020
Capital social: 25.000RON

© 2020 FAMILY TRAVEL BUBBLE